Bu hu hu !!!!

Cati dintre voi, cititorii mei, nu ati fost speriati in copilarie de bau bau? ...sa ridice mana sus... priviti imaginea mea... este fotografia unui bau bau ! (unei bau bau? ...asa se spune?)

A venit primăvara mai devreme

Ultimele zile au fost frumoase de parcă ar fi venit, deja, primăvara. Deşi mai sunt 10 zile până la sfârşitul iernii, zăpada este topită iar eu am reuşit să "surprind" momentul.
Spuneam ieri că mă gândesc la vacanţă. Momentul unei decizii se apropie iar eu abia aştept momentul să plec... mai sunt 6 luni până atunci aşa că nu-mi rămâne de făcut decât să mă uit cum se topeşte zăpada pe care o aşteptam cu nerăbdare în urmă cu câteva luni.
Mai sunt 4 zile (3 dacă ziua de astăzi nu o punem la socoteală) până la Dragobete !

Mă bate un gând...

Și mă bate rău încât a început să mă doară. Caut să-mi planific vacanța și nu am crezut că poate fi atât de greu. La o simplă căutare cu google, spațiul meu virtual a fost invadat de oferte care de care mai "la soare". În acest an mi-am propus să părăsesc litoralul românesc în favoarea litoralului elen așa că m-am pus pe filtrat oferte. Am studiat oferta și m-am decis... vreau să vină vacanța. Vă dau un sfat, dacă sunteți nerăbdători, nu căutați planuri de vacanță în februarie tocmai pentru luna septembrie. Imaginea de mai jos nu are legătura cu vacanța mea (deși o mică legătură există... nu vreau zăpadă în vacanța mea)

Prima raza de soare

A fost frumos in week-end asa ca mi-am luat noul aparat la testat. Am pornit prin locurile copilariei mele si am inceput sa fotografiez tot ce misca. Am fost foarte surprins sa vad cati fotografi au iesit la plimbare in incercarea de a surprinde ineditul. Printre ei, m-am numarat si eu in incercarea de a testa noul meu aparat.
Imaginea de mai jos surprinde Aleea Trandafirilor.....

Apus de soare

Pentru mine este un moment trist dar li unul plin de bucurie. Recent am renunțat la ”vechiul” meu aparat foto, un Fuji s6500. Deși îl achiziționasem în urmă cu 5 luni, deja a devenit ”vechiul”. Motivul pentru care am renunțat la el a fost acela că mi-am cumpărat un aparat mai bun, un Nikon. Noul aparat este motivul de bucurie dar asta nu înseamnă că nu sunt trist. Sentimente contradictorii în același timp... ciudat. Imaginea de mai jos exprima ceeace simt.... melancolie...



Am să revin în curând cu o ultima imagine realizată cu vechiul aparat... mai bine cu un articol dedicat... până atunci, fiți romantici, Dragobetele se apropie !

Nu ştiu ce-i cu mine !

Mereu ocupat şi mereu pe fugă, am uitat ce este mai important... să-mi trăiesc viaţa. Singurătatea este o splendoare minunată... Priviţi şi voi de ce spun aşa:





Nu-i aşa că singurătatea este o minune dureroasă?

Apus la Vatra Dornei

Am fost puţin dezamăgit de Vatra Dornei şi asta pentru că am călătorit cu CFR-ul şi m-am făcut cu o puternică viroză (a fost un curent de nedescris în compartiment iar căldura a lipsit în condiţiile în care am călătorit noapte la o temperatură de -15 grade Celsius). Totuşi, am rămas cu o frumoasă amintire de pe pârtia de schi. Am să încerc să mai postez câteva poze în zilele următoare.


Imaginea de mai sus prezintă un apus surprins sus pe pârtie. Din păcate nu ştiu să schiez dar am să încerc în viitor.

Prima întâlnire

Mă tot gândesc ce aşi putea eu să mai spun despre prima întâlnire ţinând cont de privirea celor doi îndrăgostiţi din imagine. Nu am nici cea mai mică idee pentru că imaginea spune mult mai multe decât asi putea eu să spun. Este interesant totuşi să vezi cum doi oameni se ţin în braţe la început de iarnă pe malul lacului.
Este frig dar nu mai conteaza, cei doi îmi sunt complici fără să ştie. Încerc să le surprind momentul de tandreţe şi cred că am reuşit dar în acelaşi timp, le-am furat intimitatea, ei nu ştiu aşa că nu mai contează. Contează însă că eu am fost martorul ascuns pentru că pe mine m-au igorat iar ei au avut ochii doar unul pentru celălalt, atât eu cât şi ceilalţi trecători au încetat să mai existe în lumea lor... a nu se înţelege aici că i-am spionat, nu-i cunosc, nu ştiu cine sunt însă împreună spun multe.
Privirea lor este minunată şi le doresc un drum plin de fericire în viaţa... De-i voi mai întâlnii... am să le mai fur încă un moment de intimitate...
ps: Le mulţumesc pentru "complicitate"

Portret de "1 (întâiul) Decembrie"

Am fost sa vad parada militara de ziua nationala si am plecat de acolo cu un portret. Nu stiu cum se numeste modelul, nici macar cine este, pur si simplu "o fata din public". Ii multumesc pentru ca mi-a pozat fara sa stie si ii sunt recunoscator pentru primul meu portret postat pe blog.
Nu am de gand sa ma opresc aici iar in curand vei mai vedea si alte portrete "culese" de prin multime.

ps: iti multumesc modelule oricine ai fi !

Momârlanii... O comunitate plină de legende

În zona Straja - Parâng trăieşte o comunitate mică de oameni, despre care se spune că ar fi urmaşii dacilor. Nimeni nu ştie exact de unde vine denumirea de comunităţii momârlanilor. Părerile privind termenul sunt împărţite, unii cercetători spun că se trage din limba latină, de la momo (ţăran) şi lan (băştinaş). Alte păreri sunt că termenul derivă din maghiară, de la „maradyany” („rămăşiţă”), adică urmaşi ai vechilor locuitori daci. Momârlanii se gospodăresc precum dacii adică îşi construiesc casele foarte apropiate şi cât mai sus pe munte. Bârnele folosite nu sunt finisate, ele având un aspect rigid având forme dreptunghiulare şi pătrate. Hrana lor constă într-un un fel de saramură preparată din carne de oaie, ce poartă denumirea de „sloi” şi beau ghintură, o băutură acoolică extrasă din rădăcini. Principala lor îndeletnicire o reprezintă oieritul. Obiceiurile lor au fost păstrate intacte încă din cele mai vechi timpuri şi asta pentru că trăiesc izolaţi în locuinţele lor de pe coastele munţilor Parâng şi Vâlcan.
Legenda spune că momârlanii sunt îngroziţi de strigoi. Aceştia cred că oamenii care în timpul vieţii au făcut vrăji, după moarte se transformă în strigoi şi se întorc pentru a-i bântui pe cei care i-au iubit cel mai mult în timpul vieţii. Când unul dintre cei morţi se transformă în strigoi, momârlanii, prin “vânătorii de strigoi”, îl dezgroapă în mare taină şi îi străpung inima cu o ţepuşă după care o ard. Ei cred că doar aşa poti alunga strigoii.