luni, 23 iunie 2008

Elodia?!? Tu esti?

Iarăşi a trecut o perioadă mult prea mare de când nu am mai scris nimic. Şi ca de obicei, sunt supărat pentru că las toate prostiile să mă enerveze şi nu mai pot scrie nimic (lipsa timpului sau prea multe activitati). Gata cu scuzele.
Astăzi am să încep o mică "telenovelă" pornind cu acest prim episod intitulat "Elodia?!? Tu eşti?". Nu vreau să fiu înţeles greşit, nu am nimic cu Elodia dar chiar nimic însă sunt uimit cum de s-a ajuns ca Dan Diaconescu să facă atâta audienţă cu un caz .... (vă las pe voi să completaţi aşa cum vă lasă inima).
Aşadar, astăzi avem parte de acest prim episod pilot, credeţi că o să zboare? eu am aşteptat în zadar pentru că după câteva minute mi-am îndreptat atenţia în altă parte iar gândacul misterios (şi urât pe deasupra dar nu cel mai urât pe care în voi prezenta în cadrul "telenovelei") a dispărut, întocmai ca Elodia, pe unde o umbla Dan Diaconescu (în direct) când am nevoie de el?



ps: Dumnezeu s-o ierte pe Elodia dacă nu se mai află printre noi, eu ironizez doar OTV-ul.

miercuri, 9 aprilie 2008

Bataie de jos

Am fost foarte neplacut surprins cand mergand pe jos, am fost acostat de tiganci in incercarea lor de a-mi vinde flori furate de pe rondurile de flori. Doar o data-i summit-ul bucurestean. "Hai domnu` sa-ti dau flori... ieftin... 5 la 30 de mii... sa-i duci lu` duduia matale". Eu am ramas fara cuvinte in fata acestor cuvinte bine alese de catre departamentul de marketing al florareselor si resemnat dar si plin de dispret (pt ca eu sunt nevoie sa muncesc suplimentar pt. a avea bani iar ei culeg florile cumparate pe banii nostrii), am pasit mai departe. Uneori viata-i trista. Imaginea de mai jos nu are nimic de-a face cu textul.

luni, 7 aprilie 2008

A venit primavara

Pentru ca se poarta fotografiile cu flori, mai adaug si eu una... inca una. In ultima vreme am tot fost prins cu treaba si nu am mai postat nimic. Din pacate, aceasta poveste se repeta fara sfarsit si nu mai sunt sigur daca merita. Dar sa revin la subiect. Am iesit in parc la "pozat" si am prins o papadie... are si un nume mai "colorat", din popor dar nu despre asta povestesc eu aici. Incerc doar sa spun ca in timp ce toata lumea politica era concentrata pe SUMMIT-UL desfasurat la Bucuresti (unde au fost tratate teme importante: "Ii Primim si pe Aia Mici In Noi" sau chiar "Instalarea Scutului Anti-Racheta"), eu am gasit o papadie si zau ca este mai frumoasa decat orice discutie legata de rachete.

miercuri, 26 martie 2008

Bu hu hu !!!!

Cati dintre voi, cititorii mei, nu ati fost speriati in copilarie de bau bau? ...sa ridice mana sus... priviti imaginea mea... este fotografia unui bau bau ! (unei bau bau? ...asa se spune?)

miercuri, 20 februarie 2008

A venit primăvara mai devreme

Ultimele zile au fost frumoase de parcă ar fi venit, deja, primăvara. Deşi mai sunt 10 zile până la sfârşitul iernii, zăpada este topită iar eu am reuşit să "surprind" momentul.
Spuneam ieri că mă gândesc la vacanţă. Momentul unei decizii se apropie iar eu abia aştept momentul să plec... mai sunt 6 luni până atunci aşa că nu-mi rămâne de făcut decât să mă uit cum se topeşte zăpada pe care o aşteptam cu nerăbdare în urmă cu câteva luni.
Mai sunt 4 zile (3 dacă ziua de astăzi nu o punem la socoteală) până la Dragobete !

marți, 19 februarie 2008

Mă bate un gând...

Și mă bate rău încât a început să mă doară. Caut să-mi planific vacanța și nu am crezut că poate fi atât de greu. La o simplă căutare cu google, spațiul meu virtual a fost invadat de oferte care de care mai "la soare". În acest an mi-am propus să părăsesc litoralul românesc în favoarea litoralului elen așa că m-am pus pe filtrat oferte. Am studiat oferta și m-am decis... vreau să vină vacanța. Vă dau un sfat, dacă sunteți nerăbdători, nu căutați planuri de vacanță în februarie tocmai pentru luna septembrie. Imaginea de mai jos nu are legătura cu vacanța mea (deși o mică legătură există... nu vreau zăpadă în vacanța mea)

luni, 18 februarie 2008

Prima raza de soare

A fost frumos in week-end asa ca mi-am luat noul aparat la testat. Am pornit prin locurile copilariei mele si am inceput sa fotografiez tot ce misca. Am fost foarte surprins sa vad cati fotografi au iesit la plimbare in incercarea de a surprinde ineditul. Printre ei, m-am numarat si eu in incercarea de a testa noul meu aparat.
Imaginea de mai jos surprinde Aleea Trandafirilor.....

duminică, 17 februarie 2008

Apus de soare

Pentru mine este un moment trist dar li unul plin de bucurie. Recent am renunțat la ”vechiul” meu aparat foto, un Fuji s6500. Deși îl achiziționasem în urmă cu 5 luni, deja a devenit ”vechiul”. Motivul pentru care am renunțat la el a fost acela că mi-am cumpărat un aparat mai bun, un Nikon. Noul aparat este motivul de bucurie dar asta nu înseamnă că nu sunt trist. Sentimente contradictorii în același timp... ciudat. Imaginea de mai jos exprima ceeace simt.... melancolie...



Am să revin în curând cu o ultima imagine realizată cu vechiul aparat... mai bine cu un articol dedicat... până atunci, fiți romantici, Dragobetele se apropie !

joi, 7 februarie 2008

Nu ştiu ce-i cu mine !

Mereu ocupat şi mereu pe fugă, am uitat ce este mai important... să-mi trăiesc viaţa. Singurătatea este o splendoare minunată... Priviţi şi voi de ce spun aşa:





Nu-i aşa că singurătatea este o minune dureroasă?

miercuri, 6 februarie 2008

Apus la Vatra Dornei

Am fost puţin dezamăgit de Vatra Dornei şi asta pentru că am călătorit cu CFR-ul şi m-am făcut cu o puternică viroză (a fost un curent de nedescris în compartiment iar căldura a lipsit în condiţiile în care am călătorit noapte la o temperatură de -15 grade Celsius). Totuşi, am rămas cu o frumoasă amintire de pe pârtia de schi. Am să încerc să mai postez câteva poze în zilele următoare.


Imaginea de mai sus prezintă un apus surprins sus pe pârtie. Din păcate nu ştiu să schiez dar am să încerc în viitor.